Claudiu Tănăsescu PSD îl reclamă pe Iohannis în Parlamentul European

Claudiu Tănăsescu PSD îl reclamă pe Iohannis în Parlamentul European
Publicat: 03/07/2018, 10:15
Actualizat: 26/03/2019, 00:32

„Este inadmisibil ca președintele unui stat membru al UE să nu respecte decizia celei mai înalte curți judecătorești dintr-un stat. Poate ar fi normal ca membrii PPE, grup politic din care face parte și Klaus Iohannis, să îi explice că într-o democrație autentică, politicianismul și politica merg doar până la Constituție și la deciziile Curții Constituționale. Altfel, democrația se transformă în anarhie!”, a afirmat în plenul Parlamentului European, eurodeputatul S&D, Claudiu Tănăsescu, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Acesta a atras atenția că o astfel de atitudine este profund dăunătoare societății românești cât și celei europene.

„Dacă politicienii europeni nu vor lua o atitudine fermă vis a vis de încălcarea unei reguli fundamentale a democrației, precum încălcarea unei decizii a celei mai importante instanțe judecătorească dintr-un stat membru, mâine Europa poate asista la încălcarea de către membrii ei a reglementărilor Tratatului de la Lisabona, document ce ține loc de Constituție Europeană”, conform sursei citate.

Europarlamentarul PSD a adăugat că astfel de încurajări a încălcării regulilor democratice nu fac altceva decât să cultive neîncrederea cetățeanului european în instituțiile și mecanismele de funcționare ale UE și să dea argumente grupurilor politice eurosceptice, în discursul și argumentele lor, privind inutilitatea Uniunii Europene.

Pe 27 iunie, președintele Klaus Iohannis a evitat să anunțe, într-o declarație de presă, ce va face cu privire la decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi, așa cum a cerut Curtea Constituțională a României (CCR), susținând că îl interesează prea puțin criticile aduse de Liviu Dragnea în acest sens. Este a treia săptămână în care șeful statului nu anunță o decizie referitoare la demiterea din funcție a șefei DNA.

Curtea Constituțională a României (CCR) a motivat, la începutul lunii iunie, hotărârea prin care a constatat conflictul instituțional dintre Klaus Iohannis și ministrul Jutiției, cerându-i șefului statului să emită decretul de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New...